Un concurs de împrejurări a făcut să citesc în weekend această carte. Mi-am cumpărat o măsuţă de toaletă şi, ca să o înghesui şi pe ea în dormitor, am desfăcut o cutie cu cărţi şi cd-uri care ocupa un colţ de cameră de vreun an de zile. Am găsit cartea asta şi altele, le-am pus deoparte, urmând să le găsesc şi lor un loc pe lume. Sâmbătă seara am fost să-l văd pe Răzvan Mazilu în Flashback şi m-am hotărât să merg cu metroul. Vroiam să mai văd şi eu lumea bucureşteană, dar mi-am luat şi cartea cu mine, în caz că nu-mi place ce văd.
Citind-o, am avut sentimentul acut că am mai citit-o. Nu puteam anticipa ce se întâmplă, nu am avut un moment de “Aa! Gata, acum ştiu!”, dar fiecare frază îmi era cunoscută.
Pe scurt, personajul este un tip inteligent şi inadaptat care vrea să scape de nefericirea pe care i-o aduce inteligenţa lui. Încearcă pe rând să devină alcoolic, să se sinucidă, să devină prost, ultima chiar îi reuşeşte, dar prietenii îl salvează. Stilul aduce a Boris Vian, iar deznodământul e comercial: când să concluzionez că fericirea şi inteligenţa nu merg împreună, personajul întâlneşte o fată cu care colindă oraşul prefăcându-se că sunt fantome. Dar intotdeauna marile poveşti fericite sunt în afara paginilor cărţilor, sau după ce filmul s-a terminat..
Nu prea ştiam de ce să mă apuc, şi am găsit cartea asta, pe care am cumpărat-o într-un moment de revoltă feministă. Vroiam să citesc ceva care nu te învaţă cum să fii mai suplă, să faci plăcinte mai bine, să ai genele mai lungi etc.
Mi-a luat o lună să o termin, dar nu pentru că ar fi cine ştie ce profunzimi în ea, ci tocmai pentru că nu erau. Am citit pe undeva că o să facă (or fi făcut deja?) film după cartea asta. Foarte bine! Nu pot decât să-i facă un serviciu. Filmul va fi cu certitudine mai bun.
